Budinca raw-vegana de cacao
Un excelent boost de dimineata, asta reprezinta pentru mine acest mic dejun. De fapt, este un mic dejun-desert, complet, satios, delicios, dulce. Nu gatim nimic, totul se pregateste in blender. A mancat piticul meu cu o pofta, de nu va puteti imagina.
INGREDIENTE:
- 2 banane
- 1 lingura cacao
- 1 lingura sirop de agave
- 1 lingura seminte de chia
- 100 gr fulgi de ovaz
- 100 ml lapte de cocos
MODALITATE DE PREPARARE:
- Pasul 1
Ne inarmam cu un blender in care adaugam bananele, pudra de cacao, siropul de agave, fulgii de ovaz si laptele de cocos.
- Pasul 2
Pulsam cateva minute, pana obtinem o crema fina. Folosim fulgi fini de ovaz, nu ovazul acela intreg, tare.
- Pasul 3
Turnam budinca intr-o caserola de sticla/pahar/bol/borcan/ce vreti si adaugam semintele de chia. Amestecam bine si dam la rece cateva ore, preferabil peste noapte ca semintele de chia sa abosarba din lichid. Puteti servi cu fructe, fulgi de cocos etc.