Ciorba din picior de porc
Aceasta reteta este perfecta pentru cei care vor o reteta de ciorba care sa semene cu cea de burta. Este aproape identica la gust.

INGREDIENTE:
- 4 buc picioare de porc
- 2 buc morcovi
- 2 buc ceapa
- 100 gr telina
- 10 catei usturoi
- 400 gr smantana
- 1 lingura otet
- 5 buc galbenus de ou
- 1 legatura patrunjel
- 5 l apa
- dupa gust sare
MODALITATE DE PREPARARE:
- Pasul 1
Se pun picioarele de porc, bine spalate, la fiert in 5 litri de apa. Tot acum se pun si legumele intregi, curatate si spalate, bineinteles.
- Pasul 2
Cand legumele sunt fierte, se scot din ciorba si se dau prin sita, iar aceasta pasta se pune din nou in oala.
- Pasul 3
Lasam sa fiarba si carnea, pana cand se desprinde usor de pe os. Cand s-a fiert, carnea se dezoseaza.
- Pasul 4
Galbenusurile se mixeaza foarte bine cu smantana si cu otetul. Focul se da la minim in aceasta etapa. Punem cate un polonic de zeama peste smantana si amestecam bine, pana aducem la aceeasi temperatura. Adaugam acest amestec in oala si lasam 5 minute sa mocneasca la foc mic, ca sa nu se taie.
- Pasul 5
Potrivim cu sare. Intre timp, se preseaza usturoiul si se adauga si el. Se opreste focul si se serveste cu patrunjel deasupra si cu otet dupa gust.